Management (44)
Criza tinde să readucă normalitatea pe piața muncii
Written by Florenta Ghita
Citeam acum vreo luna o declaratie a lui Craig Mundie, Chief Research and Strategy Officer la Micrsoft, care spunea ca tablet-urile sunt un moft, care n-o sa prinda pe piata. Si asta in situatia in care Gartner estima in martie ca piata PC-urilor o sa creasca cu numai 10,5% in 2011 (fata de estimarea initiala de 15,9% din noiembrie 2010) si ca tablet-urile vor trece de 208 milioane de utilizatori pana in 2014.
Am aflat vestea de la Mihaela Pantiş - Qualians îl aduce în România pe Jack Welch, a confirmat, va fi în Bucureşti pe 2 iunie. S-au dat peste cap planurile mele de vacanţă, dar 2 iunie e deja o dată pe care am blocat-o în agendă. Cu admiratori şi detractori, Jack Welch este în continuare cel mai mare CEO al tuturor timpurilor, un om care a înţeles multe lucruri înainte ca ele să se contureze ca şi concepte, care a reuşit să schimbe o organizaţie gata formată din interior, care a demostrat puterea individului când vine vorba de management.
Am asistat azi fără să vreau la o conversaţie între mai mulţi colegi din mediul bancar - subiectele obişnuite: vacanţe, Revelion, românii în străinătate, reclame. Toate bune şi frumoase până când, discutând despre un spot al concurenţei, una dintre femei a mărturisit că nu l-a văzut. “Nu l-am primit pe mail” “Bine, dar a fost o grămadă la televizor” “Da, dar nu ştiţi că ea nu are televizor” “Nu ai televizor?????” “Nu, nu am televizor de opt ani.” “????!!!???!” “Da de ce?” “Aşa am vrut eu” “Şi ce faci seara acasă?” “Păi ce, credeţi că n-am ce face? Citesc, gătesc, mă ocup de ai mei…”
Raluca Zamfir a primit multe comentarii interesante ridicând o problemă pe cât de acută, pe atât de înecată de ipocrizie: cât de valoros e spiritul de echipă de fapt şi cât de multă lume munceşte realmente într-o echipă? Câţi se folosesc de echipă pentru a-şi ascunde grijuliu incompetenţa?
Fiecare dintre noi care a trecut prin companii mai mari are răspunsuri pentru toate cele de mai sus. În răspunsurile astea se regăsesc şi multe dintre motivele care i-au determinat pe mulţi (inclusiv pe mine) să spună, la un moment dat, “cum ar fi să lucrez numai pentru mine şi să plătesc numai pentru greşelile mele?” Când începi să-ţi pui asemenea întrebări, sfârşeşti prin a părăsi organizaţia şi, mai ales în comunicare, prin a te gândi la o afacere proprie.
Am avut mari emoţii pentru ziua de astăzi pentru că, de câţiva ani de zile, de când am pus mâna prima dată pe o carte a lui Jack Welch, Straight from the Gut, Jack mi-a devenit un model de business, un Moş Crăciun la care să te întorci când eşti într-o zi proastă, sigură că găseşti un sfat iluminator în sacul său.
Problema cu Moş Crăciun, însă, este că rareori se dovedeşte că ar exista în lumea reală. Culegând de-a lungul timpului impresii de pe urma vizitelor multor oameni de business, de marketing, de management, de strategie cu patalama de guru, colecţia de Moş Crăciuni s-a cam topit, opiniile generale fiind că oamenii sunt obosiţi, şablonarzi, indiferenţi la publicul din sală şi la oraşul în care au poposit pentru două ceasuri de prelegeri.
“Business Standard” găzduieşte în paginile suplimentului său “Antreprenor” o serie de materiale scrise de consultanţi, pentru antreprenori. Primul material pe care l-am trimis către ei îl găsiţi aici. După toate discuţiile pe care le-am avut în ultimele luni cu companii de mărimi diferite, cu diferite tipuri de acţionariat şi de structuri organizaţionale, cred cu tărie că antreprenorii au cea mai bună şansă anul acesta, cu condiţia să reacţioneze imediat şi continuu.
Cum nu mă lecuiesc niciodată şi niciunde de profesionalele deformări din anii de publicitate, chiar şi peste Ocean mă uit tot la reclame, tot la promoţiile din magazine, tot la reacţiile clienţilor. Cei de la “Piaţa” m-au întrebat ce şi cum se întâmplă lucrurile în Florida, dintr-o perspectivă de marketing, şi le-am răspuns aici. Materialul începe undeva în josul paginii, îl găsiţi voi.
Unul dintre must-urile perioadei pre 1989 era James Clavell. Dintre toate cărţile lui, cea care mi-a plăcut şi m-a dezgustat cel mai mult a fost “King Rat”. Nu era nici kilometrică, nici melodramatică, era bazată pe experienţa directă a autorului şi nu părea scrisă direct pe computer. “Eroul” ei era un şmecher, care reuşise să-şi creeze un regat într-o puşcărie.
M-am întâlnit cu King Rat în taxi, zilele trecute. Şofer cu casă la ţară, cu “tot ce-i trebuie, maşină automată de spălat, cuptor cu microunde, curte, decorată ca în Neckermann”, îmi povestea oarecum dezamăgit de vremurile de azi despre anii în care lucra la o direcţie alimentară. Un en-gros în care venea carnea pentru conserve - de vită, de porc, de peşte, în cantităţi măsurate aproximativ şi expuse ciupelii “nevinovate”.
(aproape) tot ce-am vrut sa spun la PR Forum...
Written by Sorana Savu
…si n-am apucat :) ) sau nu mi-a dat prin cap pe moment, pot spune, iata, pe blog! Asa cum deja stiti, editia a treia a PR Forumului a inceput joi, cu o dezbatere despre leadership in criza. Pe cat de mari emotii am avut pentru dezbatere, pe atat de mare incredere am avut in format, pentru ca prefer o discutie argumentata oricand - unei serii de prezentari. Cand am discutat prima data despre subiect cu Cristi Manafu - caruia ii multumesc inca o data pentru eveniment - ideile au inceput sa apara imediat, entuziasmul a fost instantaneu, semn ca era nevoie si de subiect si de dezbatere, chiar si pentru piata noastra, in care toot discutam aceleasi lucruri in fiecare an.
La finalul dezbaterii, Eric Kish, VP Rompetrol, a calificat-o drept cea mai coerenta la care a participat in ultima vreme. M-am bucurat pentru ca, desi sunt comunicator, marturisesc ca nu am exercitiul dezbaterilor publice si le urmaresc destul de rar ca sa pot trage concluzii pertinente.
Am spus la PR Forum ca plec acasa cu sentimentul ca incep sa vad lumea vorbind despre concepte similare, despre modele de comportament sau de reactie in haos, ceea ce poate ca e un prim pas inainte. Cu o zi inainte - jur - vorbeam cu unul dintre clientii nostri intr-o prezentare despre ce se intampla in jurul nostru despre cele cinci stagii ale durerii, DABDA, identificate de Elizabeth Kubler Ross. Denial, Anger, Bargaining, Depression, Acceptance. La PR Forum le-am auzit rostite din nou. Clientul nostru spunea ca Romania este inca in Denial. Jack Welch (si numele lui s-a auzit de mai multe ori la PR Forum) vorbeste saptamana asta despre Anger.
Imi place sa vad ca se pune ordine in haos, dar chiar nu-mi place ca e aceasta ordine. Cititi cu atentie capitolul Heroes will Emerge si hai sa le schimbam dracului de modele!
In ultimele luni, leitmotivul discutiilor cu majoritatea clientilor, oamenilor de presa, colegilor si cunoscutilor a fost scaderea vanzarilor, scaderea pietelor, scaderea increderii consumatorilor, scaderea… Companiile care mizeaza pe retail si companiile de retail insele planifica si rasplanifica, analizeaza rentabilitati, costuri dispensabile si indispensabile.
In vremea asta, la tejghea…
In Media Galaxy, produsele pe care le-ai cumpara au invariabil stoc 0, iar cele de pe raft sunt nevandabile. Daca reusesti sa gasesti cu greu pe cineva care sa te ajute, nimeni nu-si pune problema ca ar putea comanda pentru tine produsul pe care-l vrei, lasand companiile producatoare sa se dea de ceasul mortii pe fondul lipsei de cerere.
Am lipsit si n-am lipsit in ultima vreme de pe blog, am inceput sa scriu editoriale pentru strategic.ro si, asa cum observasera si alti colegi de breasla inaintea mea, e complicat sa vii cu ceva in fiecare saptamana - nu-ti mai lasa prea mult timp pentru altele. Voi relua si pe blog materialele pe care le-am scris pentru strategic pentru ca ele arata si ce credem si ce simtim fata de piata in aceste… momente grele. Acesta este primul, din 11 mai.
“Daca exista un punct asupra caruia toti analistii crizei convin, acesta este faptul ca ea va dura, si la noi in tara, cel putin un an.
Unul dintre efectele crizei asupra companiilor, locale dar mai ales multinationale a fost disparitia planurilor si bugetelor anuale. Caderea lor in irelevanta.
Nu vorbim aici doar despre planurile si bugetele de marketing, ci despre planuri in general. Cu o vizibilitate de 2-4 luni, variind de la o industrie la alta, managerii au realizat destul de repede ca nu mai e loc de planuri anuale, si ca 12 luni e deja “termen lung”.
Companiile locale au putut reactiona cel mai repede. Cu cat au fost mai aproape de piata si au realizat mai repede cat de mari sunt valurile, cu atat le-a fost mai simplu sa transforme strategiile anuale in tactici trimestriale sau chiar lunare.
