PR (145)
Postul Andei de acum câteva zile aducea pe Internet o discuţie pe care o tot purtam în agenţie şi care, după venirea lui Paul Holmes, s-a continuat cu şi mai multă intensitate. În discursul său de la Bucureşti, Paul deplângea faptul că PR-ul este, în continuare, măsurat după numărul de clipping-uri generate, când adevărata sa valoare este sfatul bun, referitor nu numai la ce trebuie să spună o companie despre ea însăşi, dar mai ales la ce trebuie să facă. Spunea, de asemenea, că dacă este ceva ce trebuie apreciat în mod special la un consultant de PR, este curajul.
Am ajuns şi noi la această concluzie acum ceva vreme şi o păstrăm în continuare deşi, câteodată, ea vine împotriva intereselor de business. Esenţa activităţii consultantului, e minunat sintetizată de o expresie pe care americanii o folosesc curent şi care ne-ar fi cel mai drag slogan “Telling truth to power”. Într-un cuvânt - curaj.
De mai bine de zece ani sunt asaltată de telefoane de la agenţii de vânzări ai companiilor de asigurări de viaţă. De mai bine de zece ani am răspuns, la fel ca djin-ul din sticlă, în toate felurile la aceste telefoane, sperând că, doar doar, voi scăpa de pisălogeala lor nesuferită. Am fost amabilă, am fost politicoasă, am fost amuzată, am fost enervată, am fost indiferentă, am fost agresivă, am fost plictisită.
Am fost hărţuită pe telefonul mobil de nenumărate ori, de cele mai multe - ca un făcut - când eram în străinătate şi pe vremea când un apel pe roaming chiar costa. Am ascultat sau am retezat tot felul de texte, am rugat şi implorat, de câte ori am avut ocazia, companiile de asigurări să-şi schimbe acest obicei şi să renunţe să mă mai hăituiască atunci când e clar - sper - în toate rapoartele de feedback că NU MĂ INTERESEAZĂĂĂĂĂ!
În ultimele săptămâni, am văzut nume grele ale industriei de PR în Bucureşti şi le-am urmărit ulterior şi declaraţiile de presă. Experienţa noastră cu Paul Holmes ştiţi deja care e, am fost însă uimiţi să citim interviul pe care l-a dat în Capital, şi pe care îl găsiţi integral aici, următoarea declaraţie - “Şi ceea ce vrea managementul de la agenţia de PR nu ar trebui să fie acoperire media, ci ceva mult mai tangibil: creşterea vânzărilor, creşterea loialităţii clienţilor, schimbarea unor atitudini, toate acestea sunt aşteptări legitime.”
Sunt de acord că acoperirea media nu e singurul criteriu de succes al unei campanii de PR, dar să vorbim despre creşterea vânzărilor ca obiectiv de PR mi se pare cu totul deplasat. Acum câteva decenii colegii noştri din advertising găsiseră o mantra pentru marketing manageri, când creşterea vânzărilor era pusă în sarcina agenţiilor de publicitate - “marketing sells, advertising tells”.
Am primit ieri de la unul dintre clientii nostri internationali un studiu. Tara noastra era inclusa, alaturi de alte doua, intr-o extensie a unei cercetari realizate la nivelul “Europei mature”. Foarte frumos, e minunat ca suntem inclusi, in fine, in studii europene si ca ne mai putem compara astfel rezultatele cu ale altora.
Singura mica problema a studiului era insa aceea ca studia un produs… care nu exista in Romania. 200 de intervievati au primit un chestionar si au raspuns cu constiinciozitate la intrebari despre un produs pe care, evident, nu l-au folosit niciodata, pe care, evident, n-aveau de unde sa-l cunoasca, de care, evident, nu aveau cum sa stie daca sunt multumiti sau nu.
Efectul razelor de luna asupra galosilor de guma
Written by Sorana Savu
Nu zic că nu am început un an în care suntem, încă o dată, puşi să gândim creativ, cu o criză globală virală răspândindu-se prin mediul de business mai ceva ca gripa aviară de maian. Nu zic că gripa financiară nu ne testează tuturor sistemul imunitar în fel şi chip. Dar la unii, pe care i-a lovit strănutul ceva mai devreme, simptomele au început să o ia razna. Pe scurt, britanicii de la The Observer au împrumutat din folclorul românesc povestea cu capra vecinului şi fugăresc patrupedele din Europa de Est într-un material preluat de wall-street.ro. Dacă, pe logica relatării lor, îmi explicaţi şi mie cum de e România aşa de ameninţată de lupte de stradă, v-aş fi profund recunoscătoare.
Am trecut Oceanul intr-o calatorie planificata in 2007, cand la noi nu venise inca vestea despre criza subprime si toti alergam sa acoperim o piata cu cereri in crestere. Am ajuns in Florida in 2009, intr-un moment in care pe canalul TV de real estate se vand case la licitatie cu preturi incepand de la 1000 de dolari.
Pe coasta unde am aterizat, inca aparenta de liniste nu a disparut. Cetatenii seniori, care si-au platit deja toate ipotecile si au apucat sa guste din pensiile si asigurarile sociale finantate de cei mai tineri nu au motive de ingrijorare. Poate doar sa mai scoata iahtul la plimbare din cand in cand sa nu rugineasca fibra de carbon…
Mall-urile nu sunt pline sa dea pe dinafara doar pentru ca sunt de cateva ori mai mari decat cele din Bucuresti. Cel pe care ni l-au recomandat toate site-urile are 700,000 metri patrati, fiind mai degraba un oras in disguise.
Nu ma refer aici la americanii care si-au pierdut job-urile in agentiile de publicitate in ultimul an, ci la ce se vede pe ecran in pauzele publicitare in Florida. Americanul de rand e pragmatic si optimist incurabil, fapt care i-a atras istoric vorbind titulatura de “tampit” in folclorul romanesc. Pe el il doare’n cot de folclorul romanesc si de Romania in general, dar il doare tot mai tare de ceea ce i se intampla in propria tara.
Posturile de televiziune nu inceteaza sa cuantifice somerii – 1 milion numai anul trecut, dar 588.000 luna asta, in total 6.5 milioane deja pe strazi. Dintre toate industriile, cea mai prospera pare a fi cea a armelor de foc, cu vanzari in crestere cu 47% din noiembrie anul trecut. 250 de milioane de arme de foc sunt deja in posesia cetatenilor americani care se gandesc tot mai intens si tot mai frecvent la siguranta caselor, familiilor si slujbelor lor. In orice ordine doriti.
Am primit recent de la “Capital” o serie de întrebări de început de an - materialul a fost publicat săptămâna asta şi îl puteţi găsi aici, reunind mai multe opinii din piaţă. Mai jos sunt întrebările Oanei Anton şi răspunsurile noastre.
Care au fost tendintele in PR ul autohton in 2008 si ce crezi ca se va schimba in acest an? In Romania, vor creste bugetele de PR pe fondul crizei? (pe plan international se contureaza aceasta tendinta, iar specialistii sustin ca urmatorii ani vor fi “de glorie” pentru PR- o cerere mai mare de servicii si de solutii concrete, cresterea reputatiei, castigarea increderii stakeholderilor, etc)
Iaa.ro analizează piaţa de relaţii publice din 2008 şi perspectivele ei pentru anul în curs într-un material pe care îl găsiţi aici. Mai jos reiau întrebările Florianei Scânteie şi răspunsurile mele.
Cum ai descrie PR-ul in 2008? Care au fost evenimentele cele mai importante, care, eventual, au dus la dezvoltarea domeniului? Noi directii de dezvoltare, in principiu… 2008 a fost un an de crestere entuziasta pentru piata si pentru agentii. Cea mai mare problema in 2008, cel putin in primele noua luni ale anului, a fost cum sa faci fata cresterii si cererii.
Dacă aş vorbi aici la modul general despre efectele bizare ale subinformării pe radio şi TV, cauzate de faptul că audiovizualul nu are voie să menţioneze nume de companii decât în contexte clar negative, aţi zice că din nou fac pledoarie pro domo. Vorbesc, însă, în particular - legat de incidentul din seara trecută, în care BGS şi membri ai lumii interlope s-au intersectat cu duritate într-un mall. Televiziunile care au raportat sâmbătă seara incidentul se fereau - din motive care-mi scapă - să spună care mall a fost scena incidentului. Chiar dacă mi-am petrecut zeci de ani în sectorul 6, din cadrele prezentate şi mie mi-a fost greu să văd că mall-ul cu pricina era Plaza.
E titlul unui material de pe dailybusiness.ro, la care am contribuit si eu. Gasiti materialul integral aici si, mai jos, intrebarile Andrei Gheorghe si raspunsurile mele.
Care sunt serviciile de PR pe care va veti axa business-ul anul acesta? Anul acesta nu schimba cu nimic orientarea agentiei noastre din punct de vedere al serviciilor. Am pus accent de la bun inceput pe consultanta si pe comunicare strategica, pe comunicare interna, financiara si de business si acestea sunt domeniile care, pe vreme rea, tind sa aiba cautare. Singurul domeniu in care am remarcat reduceri considerabile anul acesta comparativ cu anul trecut este acela al organizarii de evenimente speciale. Acesta este, insa, un domeniu in care am avut proiecte doar ca parte a unor campanii integrate de comunicare, ample, deci reducerile in aceasta zona nu ne influenteaza.
N-o să răspund nici de această dată la întrebările care ne vin pe calea google.com legate de fişele de post pentru entry level, e foarte complicat să punem pe hârtie ce căutăm fiecare (agenţie, departament, companie etc), de la un junior, dar mi-e foarte simplu să vă spun ce trebuie să ştie să facă un senior, cel puţin din perspectiva clientului: XC.
Ca să încurc şi mai mult lucrurile, aş adăuga că trebuie să ştie să facă XC, dar nu oricum.
Mulţumesc Mihaelei Ungar de la care am “furat” acum mai mulţi ani această formulă a competenţei 
) Ea a rămas valabilă şi în prezent.
Cum ne este foarte greu să pricepem de ce trebuie să primim la evenimentele noastre de presă alte personaje decât jurnaliştii şi n-am înţeles nimic din curiozitatea mistuitoare care o mână pe Nicolina Garici la toate conferinţele şi seminariile, nici n-o lăsăm să intre la evenimentele noastre. Facem asta de ceva vreme. Cred că dintotdeauna. Şi nu părem a fi afectaţi de acest fenomen.
Asta cred că a determinat-o pe Nicolina să treacă la atac şi să ne sune unul dintre clienţi ca să-l informeze vigilent că furăm comunicatele de presă din dosare - exact, comunicatele alea pe care tot noi le printăm şi le punem în dosare in the first place. Şi în general suntem oameni răi şi neinformaţi şi nu ştim că ea acoperă 11 domenii, de la construcţii la sport şi la financiar. Nasol.
Cine nu ştie încă cine este Nicolina Garici, poate citi această Odă pe care Gabi Bârligă a scris-o special pentru ea acum vreo doi ani…
Tin un text de mai multa vreme, dar cum recitindu-l sunt in continuare de acord cu ce am scris, zic ca nu mai e cazul sa-l tin - voila
Dacă sunt autori în lume care vor să reintroducă “publicul” în “relaţiile publice”, eu aş vrea să scot “relaţiile” din ele. De câte ori conversaţiile încep cu “ce relaţii ai în presă” sau “ce prieteni ai în presă” se termină foarte abrupt sau foarte prost dinspre partea mea. Sau şi una şi alta.
