PR (145)
Este cea de-a treia oară când încerc să scriu ceva pentru blog. Primele două tentative nu au trecut de cenzură, pentru că „stilul nu se potrivea”. Ce vreţi, un inginer va scrie întotdeauna ca un inginer… Şi pentru că veni vorba, am o nedumerire. De inginer.
Mă întâlnesc la conferinţe sau seminarii cu diverse cunoştinţe şi după riguroasele pupături vine imediat întrebarea „Şi ce faci, unde lucrezi?” Urmează apoi un dialog, aproape identic de fiecare dată, în care eu răspund la o agenţie de relaţii publice, iar persoana respectivă spune că şi ea şi-ar dori să lucreze tot în PR pentru că ………. Şi vin explicaţiile din afară – ce interesant e să lucrezi în PR, ce se face în PR, ce drăguţă meserie e - care de cele mai multe ori nu nici o (sau nicio) legătură cu ce se întâmplă în realitate.
V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să nu aveţi niciun ban în buzunar şi cu toate astea să puteţi face cumpărături oriunde, nu numai prin lumea reală dar şi prin cea virtuală? S-ar putea să credeţi că e o glumă sau curată utopie - cu ajutorul lui Cristi Manafu am încercat să vedem dacă un astfel de experiment ţine. L-am convins pe Cristi – da, el este cel care va trăi experienţa “cashless life” - să renunţe la numerar pentru o lună de zile, timp în care va face toate plăţile cu un card MasterCard. Zis şi făcut, proiectul începe astăzi, 30 iunie şi se va încheia la sfârşitul lunii iulie.
Clienţii nemulţumiţi de serviciile pe care le livrează o companie sau alta nu reprezintă, desigur, nicio noutate. Cu toate acestea, de fiecare dată când întâlnesc o astfel de situaţie am naivitatea să îmi pun nişte întrebări…
Poate credeaţi că a schimba o roată pe pană este una dintre cele mai simple operaţiuni pe care le puteţi face într-un service auto. Ei bine, nu. Asta am aflat eu ultima data când am mers cu maşina la un service mare şi faimos, să-i spunem, din motive de asemănare pur auditivă… Auto Codobelcescu.
Mi-au tot trecut pe la ureche în ultima vreme tot felul de scenarii alarmiste privind viitorul nostru, al industriei de PR, al mediului de business, al economiei, al ţării şi al universului. Strănut, furtună, criză, cutremuuuur!!!
Se vorbeşte că industria comunicării s-ar teme că, pe fondul situaţiei economice mondiale, clienţii îşi vor înjumătăţi bugetele de comunicare, ba chiar unii dintre ei vor renunţa cu totul la a mai comunica, pentru a face „economii” şi a-şi limita pierderile. Mă rog, dacă ar fi să ne gândim la ce înseamnă bugete de comunicare şi PR pentru companii cu cifre de afaceri de milioane şi miliarde, s-ar putea să ne pufnească râsul la un astfel de scenariu. Asta că tot au fost nişte discuţii recente interesante despre diferenţa uriaşă dintre bugetele de publicitate şi cele de PR…
Spune-mi cum te porti pe timp de criza ca sa-ti spun cine esti
Written by Cristina Carp
Daca pana de curand credeam ca voi putea imparti companiile in doua categorii – castigatori (/supravietuitori) si perdanti ai crizei, mai nou mi se contureaza in minte si o a treia categorie: companiile care vor trece, de bine de rau, de furtuna, dar se vor impotmoli tocmai la mal sau isi vor gasi sfarsitul de abia dupa ce a iesit soarele.
Sunt cateva lucruri in comunicarea publica - vechi antice si de demult, stiute de toata lumea, mortal de eficiente si totusi rareori puse in practica. Deschid lista mai jos
Am avut privilegiul (si nu folosesc cuvinte mari) de a-l cunoaste personal, si apoi de a asista la conferinta unuia dintre cei mai renumiti agenti FBI – fostul Senior Profiler FBI, actualmente profesor in cadrul Facultatii de Contraspionaj FBI, unde preda analiza comportamentala si comunicarea nonverbala, Mr. Joe Navarro. Pentru mine, o impatimita a filmelor de ‘crime si investigatii’, sa intalnesc un agent FBI specializat in anti-terorism si contraspionaj, plus expert in detectarea minciunii, chiar a fost o experienta unica (oricat de perimat ar suna), pe care am asteptat-o si am trait-o cu foarte mult entuziasm.
Discutand cu Cristi Manafu despre urmatoarea editie a PR Forum, a iesit la iveala un nou concept - micro-mogulii - de data asta cu toate conotatiile pozitive posibile. Cu blogul, contul de Twitter si FaceBook, oricine are un adevarat trust de media in gestiune si oricine “poate cumpara cerneala cu butoiul”, cum spunea vorba veche anglo-saxona. Ma rog, nu chiar oricine, dar cert este ca instrumentele le avem cu totii la indemana.
Nu, nu e despre baseball sau alte sporturi americane. Dupa zece ani in campul muncii de la Premium, timp in care am fost invitati si am participat la nu stiu cate licitatii, am parcurs, anul acesta, in fine, un pitch perfect, cu un brief foarte bine structurat, o echipa de comunicare frumoasa si desteapta, cu buget clar specificat de la bun inceput, cu obiective si asteptari de la agentie etc etc. Cu tot tacamul, adica.
