PR (145)
Desi am terminat scoala cu diploma de jurnalist, cariera mea de jurnalist a fost ici si colo, in episoade de cate 4-6 ore. Asta pentru ca am cerut, periodic, permisiunea publicatiilor sa-mi petrec ore si la birou, in redactii, alaturi de cei cu care oricum lucram la fel de mult pe mail sau prin salile de conferinte. Am vizitat asa, de-a lungul timpului, mai multe echipe si am putut trai macar o parte din viata de jurnalist. Cea de birou.
Simina Mistreanu a scris un articol pe aceasta tema aici. Intrebarile pe care mi le-a adresat si raspunsurile mele le gasiti pe larg mai jos.
1. Pentru ce clienti ati realizat pana acum campanii sau componente de social media?
Am avut proiecte de social media pentru clientii din zona de IT si financiar/bancara.
2009/2010 mai bine decât ne așteptam, mai rău decât speram
Written by Sorana Savu
Mai jos sunt intrebarile pe care le-am primit de la Paul Stefanescu pentru cel mai recent numar din “Brand4Brands”, care tocmai aparut. Si raspunsurile mele.
Am lipsit de pe blog în ultima vreme, dar asta doar pentru că am fost foarte ocupat în agenţie. Iar atunci când e mult de lucru se vede cel mai bine de ce e nevoie de un morale officer. Lumea e stresată, vorbeşte mult la telefon, se duce de la un birou la altul, de la o întâlnire la alta, cineva trebuie să rămână să doarmă pe tastatură ca să ţină literele sub control. Evident, ăsta sunt eu…
E frumos în PR. Nu mi-a luat mult prea mult să-mi dau seama de asta. Pot să lucrez numai cu oamenii care îmi plac şi ei mă mângâie pe burtică şi mă scarpină în cap, iar eu închid ochii şi torc… torc… Da. Torc. De ce vă miraţi? Dar nu despre torsul meu era vorba, ci despre lucrul cu oamenii care îţi plac. Pentru ei fac orice – mă dau de-a rostogolul şi ajung până în locurile cele mai imposibile. Şi nu e greu, pentru că o fac cu plăcere. Iar ei ştiu să aprecieze eforturile mele.
Pentru ca colegii mei au spus ca nu-mi mai cauta prin targ biscuitii preferati daca nu fac si eu ceva util societatii, iata, strang eu lucrurile pe care le-a scris lumea de la PR Forum. Unde eu n-am fost - de ce? de ce? de ce? - dar am auzit de zbateri. Vreau biscuiti cu branza in forma de pernuta!!!
Uite cine a scris - nu cautati criterii de selectie logica, sunt, totusi, un simplu motan - Strategic Despre Criza, tot Strategic despre CSR pe vremea asta, Strategic despre Sesiunea a doua, Subiectiv despre Criza si PR, sau despre Sesiunea 1, Antonia Tucheac de la Business Standard si tot Business Standard, in care Antonia o citeaza pe Andreea Groenendijk, redactor sef adjunct la Business Standard. Pana si eu stiu ca asta e un lucru rar! Si Andreea a scris despre PR Forum. Si a mai scris si PRProgress, si Dan Virtopeanu si Hotnews si un alt motan, care nu a trebuit sa stea la birou, ca mine. A mai aparut un material pe iaa.ro si probabil multe altele, pe care eu nu le-am mai vazut.
Da’ stiu ca s-a vorbit la PR Forum! Daca mai vedeti si altele, spuneti-mi si mie, vreau pernuuuuuteeee!
O fi cam devreme pentru new year resolutions (se vede mult mai rau daca scriu ‘rezolutiile de anul nou’), dar pe lista mea blogul e undeva in top trei. L-am lasat balta o vreme nu pentru ca am fi uitat de el, ci pentru ca au venit alte platforme de comunicare mai colorate, mai putin consumatoare de timp si mai complexe si, de la un punct incolo, a trebuit sa aleg. Si nu sunt de principiul bancului comunist ca trebuie sa-ti consumi toata energia prin claxon.
2010 a fost un an intens, dar bun. Multe de povestit, poate, dar nu lumii intregi. Au fost si multe de facut, asa ca vacanta a picat cum nu se poate mai bine, chiar si cu zapada post-Craciun.
Ne revedem/reauzim/recitim mai des la anul. Pana atunci, un Revelion de poveste si un 2011 plin de elan!
De vreo doua saptamani am inceput sa am probleme. In curtea noastra a aparut o pisica noua. Teoretic, nu trebuie sa ma ingrijorez, eu stau la birou si nu ies afara (desi asta imi doream), dar de cateva zile, pisica noua, despre care am aflat de la colegi ca de fapt e o pisica mai veche care a avut un career break si acum s-a intors la noi, sta la usa. E chiar sub nasul meu, o vad tot timpul cand stau pe scaunul meu - de fapt pe scaunul de sef, de care ma tin cu toate ghearele in fiecare zi. Auzisem ca e bine sa te tii de scaunul de sef cu dintii si cu ghearele, asa ca am aplicat cu incredere aceasta strategie, dar constat ca acum mananc bataie, pentru ca ghearele mele au distrus, practic scaunul si lumea in loc sa ma laude se uita la mine stramb.
Foarte animată discuţia de la RoNewMedia 3.0 de azi pe tema bloggeri vs. jurnalişti. Argumente pasionate şi (nu puţină) agresivitate au condimentat discuţia. Ce mi s-a părut mai puţin clar – spre deosebire de poziţiile antagoniste ale participanţilor – a fost “firul roşu” al discuţiei. În ciuda repetatelor apeluri la conciliere, părţile au părut că rămân pe poziţii divergente – bloggerii nu vor să fie numiţi jurnalişti, iar jurnaliştii nu vor să fie consideraţi bloggeri.
Să mă scuze Luca, că scriu despre el fără să-i cer părerea. Dar m-a impresionat într-una din zilele trecute, mai ales că a făcut ceva care s-a legat foarte bine cu… vizita lui Paul Holmes.
Ce e vechi şi nu se schimbă, rămâne vechi. Şi, în cele din urmă, nu mai face două parale. Şi e interesant să vezi că cincizeci de ani de comunism pot avea repercusiuni pe o durată atât de mare. Am fost îndoctrinaţi cu sloganul că Şcoala Românească e cea mai bună din lume. Şi am vrut s-o credem la infinit, pentru că, dacă nici şcoală nu mai aveam, ce ne mai rămânea? Dacă orice altceva eşua, ne refugiam mereu şi mereu în iluzia că, măcar, sistemul nostru de învăţământ e mai bun decât „al lor”.
Si vreau sa imi cer scuze pentru asta.
In prezentarea mea de la PR Forum de azi, am folosit – intr-o referinta clara pentru mine, dar complet neinspirata – o gluma facuta de Crenguta Rosu in prezentarea ei despre Integrated Communication. Mai precis, Creguta a glumit aratand o schita a complicatelor relatii de comunicare dintr-o companie, spunand ca “pare o varza, nu-i asa”. Mi-a placut gluma si am preluat-o, total neinspirat, dupa cum spuneam…
Referirile mele la “varza Crengutei”, pentru care mi-am cerut scuze si vreau sa mi le mai cer o data, au vizat exclusiv schita cu pricina. Nu mi-as fi permis sa fac un asemenea comentariu la adresa prezentarii excelente a Crengutei. Daca s-a inteles altceva, e in totalitate vina mea. Ce mai, am facut o varza!
Poate pentru că este un motan excepţional sau poate pentru că are o intuiţie deosebită, Luca a sintetizat foarte bine un concept care pare că scapă PRiştilor. PR-ul e, într-adevăr, în cuvinte. Iar dacă o limbă străină exotică – engleza – poate pune probleme, e foarte probabil că şi conceptele exprimate în acea limbă vor da naştere la controverse. Una dintre cele mai comune discuţii la modă care vine să-mi confirme afirmaţia este cea legată de CSR. Corporate Social Responsibility, adică. Din exotica engleză s-ar traduce prin Responsabilitate Socială a Companiilor (sau Corporaţiilor, dacă doriţi).
Pentru pasionaţii de Mac, Ipod şi celelalte produse ale mărului, vreau să spun încă de la început că nu sunt deloc un fan. Asta şi pentru că, aşa, veţi înţelege de ce nu veţi citi încă un elogiu la adresa celui mai nou, mai fantastic şi mai nemaipomenit telefon mobil produs vreodată pe Terra. Pentru că mie nu mi s-a părut deloc extraordinar, ba dimpotrivă.
Discutam aseară cu Sorana, încercând să găsim o soluţie la o întrebare delicată – ce faci atunci când două publicaţii concurente îţi cer, aproape simultan, un interviu în exclusivitate cu unul dintre clienţii agenţiei? Cum pe mine m-a mâncat limba să încerc un răspuns în trei variante, Sorana m-a rugat să scriu eu acest post şi să vă invit să vă exprimaţi părerea.
