Arts and shows (34)
Pentru ca am vazut Kung Fu Panda 2. Si n-as fi scris postul daca nu voiam sa iau din nou bilete pentru weekend-ul asta si – dezamagire maxima – nu sunt. Pentru ca premiera oficiala e pe 10 iunie.
Dar, de saptamana viitoare, duceti-va sa-l vedeti, ca merita.
Ne-a așteptat un spectacol scurt și intens, în care plotul previzibil era doar pretext pentru două performanțe actoricesti solide. Am iesit din sală fluierând și aplaudându-l pe Matthew Fox nu pentru umerii de Hollywood și pentru amintirea celor șase serii de „Lost”, ci pentru un rol în care mi-a amintit de „Party of five” with a twist.
s-ar fi putut numi reprezentaţia de duminică seara, cu baletul Teatrului Balşoi din Moscova, pentru că “Spărgătorul de nuci” nu era în nici un caz. Din cei 65 de oameni pe care organizatorii s-au mândrit că îi aduc pe scenă (o scenă neîncăpătoare şi sărac decorată), unul singur, Alexandr Volcikov, ne-a amintit că asistăm la un spectacol al Baletului Rus, în rest, vorba Ralucăi, puteai să juri că eşti la o serbare a liceului.
Coregrafia simplistă şi execrabil executată, accidentele de neconceput pentru o trupă de balet cu un nume aşa de mare, nepotrivirea flagrantă între partenerii de dans, haosul care a dominat scena, toate dublate de o coloană sonoră înregistrată şi redată prost, ne-au lăsat stupefiaţi. Respect baletul şi balerinii, mi se pare că sunt nişte oameni cu o voinţă şi o putere de muncă incredibile, că pot crea magie fără cuvinte şi pot emoţiona prin mişcare, dar duminică seară am trecut prin hohote de râs, uimire şi dezamăgire.
La numai câteva zile de la premieră, The Dark Knight a ajuns cel mai bine cotat film al tuturor timpurilor pe imdb.com, cu peste 130.000 de voturi şi, evident, toată lumea vorbeşte despre Oscarul postum pe care filmul ar trebui să i-l aducă lui Heath Ledger.
Nu sunt un fan al benzilor desenate, iar primele filme cu Batman mi s-au părut nişte prostii monumentale, în care actori mult prea buni erau prinşi în nişte roluri 2D, cu care aveau prea puţin a face. În ultimii ani, însă, modul în care regizorii privesc benzile desenate şi le dau viaţă a început să fie unul dintre cele mai interesante exerciţii de creativitate cinematografică - de la Constantine la Sin City sau la 300, benzile desenate au încetat să fie, pentru mine cel puţin, nişte forme preistorice de pierdere de vreme pentru adolescenţi necopţi.
Quantum of Solace e primul film cu James Bond la care ma duc fara curiozitatea omului care a lucrat in publicitate. A fost destul de clar din Casino Royale ca in viziunea duo-ului Haggis Craig, James Bond isi abandoneaza cariera din vanzari si revine la core business - la meseria de agent secret.
Din tot noianul de branduri care asezonau vechile filme si completau veniturile cand scirtiiau vanzarile de bilete, putine au mai ramas pe generic - Ford cu toata gama, de la ka la Aston Martin, Sony Ericsson - telefoane cu camere foto cu performante usor suprarealiste, Coca Cola cu o campanie de sustinere dar absenta in film si, posibil, Brioni. Costumele lui Bond sunt in continuare magnifice, acum si cravatele!
Nu ştiu când am făcut cunoştinţă cu muzica lui Jean Michel Jarre. Având piese electronice fără “vorbe”, era printre puţinii artişti occidentali care puteau intra pe playlist-urile radiourilor publice româneşti de dinainte de 1989. Data “oficială” la care a început pentru mine aşteptarea întâlnirii de aseară este 1986, anul în care am văzut pe VHS înregistrarea concertului său de la Houston.
Pentru un om obişnuit să adune audienţe de ordinul milioanelor, în spaţii deschise, decizia de a face asemenea nano-concerte, cum a fost cel de la Polivalentă e ciudată. E şi o ocazie unică, probabil, de a-l vedea pe Jarre up close. Când faci parte dintr-o mulţime de 1, 2, sau 3,5 milioane de oameni e greu de spus dacă mai vii pentru concert sau pentru atmosfera din jurul concertului… Aseară, Jarre a fost mai mult decât apropiat cu publicul. Cum i-am răspuns noi, e altă poveste.
Sau cateva vorbe despre doua concerte - unul la care nu am fost, si altul la care am fost. Saptamana trecuta, (intr-un show pe care l-am vazut la Londra, anul trecut, deci asupra caruia pot oarecum sa-mi dau cu parerea), Madonna a incercat sa faca 60.000 de romani sa zambeasca. Mission impossible. Noi ne intrebam daca exista romani fericiti asa, retoric, de unde sa gasesti 60.000 si toti in acelasi loc?
I-am reprosat ca a intarziat, desi atunci incep concertele ei. Ca n-a acordat bisuri (nu acorda niciodata, de altfel povestea cu bis-ul e poveste, artistii intrerup spectacolul la trei sferturi si asteapta sa fie rechemati pentru grand finale).
Mi-o fi mie nesuferita Londra din multe puncte de vedere, dar trebuie sa recunosc ca in materie de concerte si teatru nu are egal intre capitalele europene. Nu cred ca mi s-ar fi putut intampla sa-mi planific altundeva o vacanta in jurul unui concert si, pana la momentul concertului sa mai descopar ca mai pot vedea si doua evenimente de teatru, totul in numai cinci zile. Si, evident, sa-mi si pot cumpara bilete din doua click-uri si trei miscari.
Scenariul de la “Pirates of the Caribbean 4″ a fost uitat intr-o cafenea din Londra. L-a gasit un londonez, cititor “The Sun”. Cum sunt toti. L-a trimis la “The Sun”. Nimic surprinzator pana aici. Dar “The Sun” a returnat scenariul la Walt Disney fara sa-l publice in foileton!!! Nu pot sa nu ma intreb oare ale noastre tabloide cum ar fi procedat? Sau cat o fi platit Disney pentru indiscretia sa si discretia celor de la “The Sun”?
LE - acum că am văzut filmul, am înțeles și motivul - scenariul e atât de prost, încât nu merita osteneala...
Nu stiu cum stau lucrurile in ziua de azi, dar pe vremea mea, scoala era tare timpita. Pentru materiile creative, stiti voi desen, muzica, trebuia sa te remarce vreun profesor blazat si obosit, sa-ti descopere harul de la 4 ani si sa-i convinga pe ai tai ca ai putea sa-ti castigi existenta din asa meserie ciudata cum ar fi cea de pictor sau de muzician ca sa se intample ceva artistic in viata ta. Daca nu, nu. Pe la 8-9 ani, cand erai deja mare, puneai cruce oricarei indeletniciri creative si te indreptai voios catre cele doua optiuni ale vietii tale - mate/fizica sau uman.
Ramanea, cumva, in memoria ta pe care rar o accesezi, concluzia foarte clara ca, daca nimeni nu ti-a spus la 4-6 ani ca esti un geniu cel putin la fel de mare ca Mozart sau Leonardo, esti praf la desen si muzica si nu e cazul sa mai insisti. Asta nu insemna ca, daca nu ERAI un geniu la 6 ani, societatea nu-ti permitea, marinimoasa, sa te ratezi/blazezi/descurajezi pana la varsta majoratului sau pana pe la 14 ani cand inca mai aveai sansa sa optezi. Ce sa fie? Mate/fizica sau uman?
<
E ora 00:37 cand ma asez sa scriu aceste randuri. De obicei, atunci cand nu ma joc, la ora asta sunt demult departe de calculator. Numai ca de data asta n-am putut sa astept dimineata. Pentru ca este pentru prima oara cand vad un film de doua ori la rand. Ma rog, nu chiar la rand, pentru ca intre cele doua vizionari am vazut si DVD-ul “bonus” cu realizarea filmului.
Sâmbăta trecută a fost a treia ediţie a Zilei Internaţionale a Muzeelor, ediţie la care au participat şi mai multe instituţii de cultură de la noi. Cu această ocazie muzeele sunt deschise până la miezul nopţii, vizitatorii intră fără să plătească bilet şi au loc o serie de activităţi. Mi se pare un concept de promovare excelent, mai ales că la noi există muzee care se confruntă cu mari probleme privind numărul tot mai scăzut de vizitatori.
Nu vă speriaţi, nu am de gând să povestesc filmul. Şi asta nu pentru că intriga ar fi excesiv de complicată. Ci pentru că filmul merită văzut datorită replicilor pline de umor şi efectelor speciale care, povestite, şi-ar pierde din efect. Apoi, este păcat să-l pierzi pe Johnny Depp care, prin interpretare, a asigurat succesul Piraţilor din Caraibe. Şi în fine, nu vreau să stric plăcerea acelora care nu au apucat să meargă la cinema.
Ceea ce vreau însă să subliniez este faptul că vorbim despre un film de la care producătorii se aşteaptă la încasări de peste un miliard de dolari şi la care şi-au adus contribuţia doi români.
Imediat după ce am văzut The Social Network, reacţia mea a fost: personajul Mark Zuckerberg este lipsit de etică! Nimeni nu are dreptul să-şi însuşească ideea altcuiva, chiar dacă îi aduce îmbunătăţiri şi se dovedeşte mult mai talentat decât sursa ideii.
Europa a facut multe filme bune in ultimii 5 ani
Written by Sorana Savu
Este concluzia la care a ajuns Hollywood-ul si, decat sa acorde mai mare atentie sectiunilor de filme internationale de pe la Globurile de Aur sau Oscaruri, ce-a facut? Le-a refacut…
