Azi dimineata mi s-a intamplat un lucru ciudat - luasem sa citesc cel mai recent roman al lui David Lodge, care, fiind nou si englezesc nu e inca disponibil pe Kindle, si am gasit un cuvant pe care nu-l stiam. Reactia imediata a fost sa pun degetul pe cuvant, pe foaie. Dupa care m-am trezit si m-am crucit. Pentru cine nu stie, daca atingi un cuvant pe IPad, ai imediat acces la definitia lui conform unor dictionare pre-incarcate.

In mai putin de trei luni de utilizare de IPad, Jobs m-a obisnuit in asa hal sa pun degetul pe pagina electronica daca nu stiu un cuvant, incat acum caut acces la Oxford Dictionary si pe foile de hartie. Si nu e singurul obicei pe care l-am capatat in ultimii 10-15 ani. Dimineata, cum ajung la birou, deschid mail-ul si FB. Chestii pe care nu le puteam face acum 15 ani. Sau acum 5.

Seria a doua din "Viata la Casa Alba" incepe cu doua episoade in care fiecare dintre personajele principale este re-introdus, prin flashbackuri, in echipa. Aflam astfel ca omul de comunicare din "stafful" "presedintelui Martin Sheen" a fost, in viata anterioara, avocat. Genul de avocat platit regeste ca sa gaseasca solutii creative pentru a limita responsabilitatea companiilor in fata accidentelor. Cum ar fi cea a armatorilor in fata incidentelor maritime. Sam Seaborn e perfect in jobul sau si tocmai asta il siciie. Faptul ca, bazandu-se pe creativitatea sa jurudica, clientii nu se mai ostenesc la randul lor sa limiteze riscurile. Dimpotriva, le invita. Sunt pe punctul de a cumpara o flota la mana a doua relaxati fiind ca echipa juridica isi va face datoria si, in cazul unui accident nefericit, responsabilitatea va fi minima si primele de asigurare maxime. Facandu-si de data asta datoria nu numai fata de client, dar si fata de el, Sam indrazneste sa rosteasca in intalnire, cu voce tare, replicile din titlu. "Don't buy these ships. Buy better ships".

Deși toată lumea face mișto de proverbe și de fortune cookie wisdom, după cum face mișto și de învățămintele lui Coelho, mi s-a întâmplat de nenumărate ori în viață să-mi folosească sau să folosesc o asemenea zicere și la birou și în viața personală. Cel pe care-l folosesc cel mai des e "ce ție nu-ți place, altuia nu-i face". Altul care mă enervează de câte ori se aplică e cel cu "mintea românului a' de pe urmă", foarte des îți iese în cale "nu lăsa pe mâine ce poți face azi", deși e adevărată pentru unii și varianta "nu lăsa pe mâine ce poți face poimâine". Numai azi într-o conversație ne-am gratulat reciproc că ne-am găsit meserii ca brățările de aur, dar am comentat și că "ce vine de haram, de haram se duce" sau că "non licet bovis quod licet Iovis", asta e din latina de clasa a opta, sper că v-o amintiți.

Un sfat util și o vorbă deșteaptă sunt acolo unde nici nu te gândești, te ajută când nici nu știi și îți dau încredere câteodată și resemnare câte altă dată că toate's vechi și nouă's toate...

Am așteptat mai bine de șase luni să ajung la Londra ca să-l văd pe Kevin Spacey în rolul lui Richard III. Foarte multe elemente din cariera și din personalitatea lui Spacey te pregătesc pentru acest rol, fie pe ecran fie pe scenă, așa că, a-l vedea up close într-o producție a lui Sam Mendes, cu care a mai colaborat în "American Beauty", e un eveniment la care poți să visezi și mai bine de șase luni. Cu atâta timp la dispoziție și terorizată că aș putea rata ceva din inteligența piesei, mi-am făcut temele și am văzut "Looking for Richard", am citit biografii mai recente ale personajului istoric și am parcurs din nou piesa în sine. După care am lăsat totul baltă și am așteptat.

Am citit și-am comentat de dimineață editorialul ăsta, prilej de amintiri pentru amândoi. După ani întregi în care mi-am început zilele de școală în frig, mormăind fără chef versurile imnului de pe atunci, sau mimând cântatul fără sunet, cam așa cum face mâța noastră din curte, Pisa, ultimul lucru pe care mi l-aș fi imaginat ar fi fost că-mi vor da lacrimile în Florida, în Sea World. Acolo, la începutul spectacolului cu balene ucigașe (americanii acceptă orice pretext să-și cânte eroii și imnul), sala întreagă s-a ridicat în picioare pentru un moment de comemorare și ca să cânte imnul.

Dacă nu eram impresionabili în copilărie, pentru cântarea propriului "imn" și cinstirea propriilor "eroi", mă întrebam ce ne-a adus lacrimile în ochi, în același timp, amândurora pentru eroii altora cu imnul lor cu tot. Așa e în America, am constatat azi citind si editorialul despre care vorbeam, lumea nu pune ghilimele nici la imn nici la eroi, și nu se jenează să-i cinstească, cu sinceritate și emoție, de câte ori li se oferă ocazia. Emoția asta, a unei mulțimi pestrițe, ne-a atins și atunci și ne-a atins și acum, doar citind versurile acelea:

De la începutul anului am participat la mai multe evenimente de sau despre business, la care invitatele erau femei. Nu știu dacă a fost întâmplător sau nu, dar așa s-au legat lucrurile și parca în jur aud tot mai des de asemenea întâlniri women only.

Nu sunt mare fan, a priori. Am făcut Liceul Pedagogic și Facultatea de Jurnalism și cunosc și metehnele majorității feminine. În plus, de regulă, mă deranjează să constat și cea mai mică diferență, și cea mai nevinovată segregare pe criteriul genului. O fi și asta o definiție a feminismului, poate.

Dacă titlul postului nu vă spune nimic, mie îmi aminteşte că sâmbătă, la Londra, am stat o oră şi jumătate la cinci metri distanţă de Kevin Spacey, care încingea scena teatrului Old Vic, alături de Jeff Goldblum şi de Laura Michelle Kelly într-o piesă semnată David Mamet. Probabil o să continuu să spun tot felul de lucruri cu sau fără sens în următoarele paragrafe, scuze, dar o asemenea experienţă te marchează rău.

Sau nu, nu ştiu dacă el a rostit faimosul “dicton” al advertisingului - “Jumătate din bugetele mele de publicitate sunt bani aruncaţi, problema e că nu ştiu CARE jumătate”. Când l-am auzit eu prima dată, lui îi era atribuit. Cert este că azi citesc în “Business Standard” ceva ce oamenii de marketing ştiu de câteva zeci de ani şi, iată, astăzi, ştiinţa a dovedit-o!

Citez “peste 50% din bugetele de marketing pe plan global au fost cheltuite degeaba, în 2007, potrivit unui raport întocmit de agenţia de monitorizare a eficienţei marketingului, Fournaise Group. Studiul, intitulat Global Marketing Effectiveness Report, a fost efectuat pe un eşantion de 3000 de specialişti în marketing de la diverse companii, inclusiv firme din categoria blue-chip.”