Dacă bugetările sunt finalizate, iar anul acesta, cu intrarea în Uniunea Europeană, simţim cu toţii parcă mai acut nevoia să devenim europeni inclusiv prin discurs - e momentul să ne gândim la o agenţie de PR.

Pe partea de marketing am mai lucrat cu agenţii de publicitate, de BTL, de branding, dar cu PR-ul am mai întârziat. De altfel, buna regulă a PR-ului spune că mai întâi trebuie să faci, şi apoi să spui, deci suntem în regulă.

Am multe motive pentru care subiectul de mai sus m-a îndemnat la scris. Colegii de agenţie şi de breaslă, studenţii, clienţii, prietenii, cunoştinţele, de aici şi din străinătate, toţi am început de undeva, cei mai mulţi dintre noi în locuri care nu aveau nimic de-a face cu planurile noastre din facultate, făcând lucruri pe care nu ne imaginam că trebuie să le facem, acumulând experienţe care acum ne fac să zâmbim, nostalgic sau strepezit…

Sunt sigură că fiecare dintre noi are un prim pas în carieră, o primă poveste care acum îi revine în minte ori de câte ori mai şterge praful de pe CV sau cineva îl întreabă - ei, şi tu cum ai început?

Toată lumea ştie că Londra e altfel. Că toate chiuvetele au robinete separate pentru apă caldă şi apă rece pentru că ideea nu e să te bucuri de beneficiile apei curente ci să-ţi aminteşti cum era pe vremuri când îţi turna stră-străbunica apă caldă şi apă rece în lighean. Cum adică stră-străbunica a murit cu mult înainte să vă naşteţi voi? Puţin respect pentru moştenirea înaintaşilor!

Că hotelurile au întotdeauna camere mai mici decât v-aţi fi aşteptat. Indiferent că e hotel independent sau aparţine vreunui lanţ internaţional. Adică numai la Londra ai privilegiul să plăteşti cât pentru o cameră la Marriott în Bucureşti şi să stai într-un „studio” de dimensiunile unei garsoniere din Rahova.

Dacă eşti om de PR, părerea mea, ai obligaţia să vezi filmele cu James Bond ori că-ţi plac ori că nu-ţi plac, pentru că ele sunt printre cele mai costisitoare, tradiţionale, obraznice platforme de product placement din câte ai avea la dispoziţie. Într-aşa de tare se legaseră prieteniile între franciza lui Ian Fleming şi lumea publicităţii şi a PR-ului, încât penultimul James Bond era supranumit de presă, pe bună dreptate, Agentul Comercial 007.

Die Another Day a fost, poate, exemplul cel mai bun de decădere a unui film în favoarea unei exploatări comerciale maxime. Nu e de mirare că, şi dacă nu erai fan, puteai vedea filmul invitat de o pleiadă de mărci internaţionale care făceau preview-uri peste preview-uri înainte de marea premieră.

… dar numai între orele 10-18. Fermecător şi impozant ca toate oraşele care au apucat vreodată să fie replămădite de o singură voinţă, regală sau imperială, cu buget nelimitat, Viena e un oraş care se respectă. Vii de sărbători, ştii de la bun început că vei avea câteva zile pierdute, dacă nu ai familie sau prieteni în zonă. Pentru că sărbătorile sunt sărbători, şi lasă oraşul pustiu, cu palida excepţie a zonelor turistice.

Lucrezi în oraş şi trebuie să cumperi cadouri de sărbători? Îţi iei o zi de concediu în timpul săptămânii sau alegi lupta dreaptă de la casieriile magazinelor deschise sâmbăta. Pentru că şi vânzătorii de pretutindeni au exact acelaşi program ca tine - 9-18, cu varianta 10-19, care te ajută la fel de puţin pentru că, până ai plecat de la birou, toţi “au început să închidă”.

Am auzit de-a lungul anilor fraze de genul ăsta despre toate ramurile marketingului şi comunicării, despre industrii, tehnologii, obiceiuri, structuri etc etc. Era firesc să vină şi rândul PR-ului odată şi odată… Fraza - clişeul, spuneţi-i cum vreţi, s-a auzit la ultima ediţie a Zilelor Biz, în discursul lui Jeremy Wright despre revoluţia blogurilor şi impactul lor asupra comunicării.

Ca şi cum până acum nu le-am fi avut pe ale noastre, Jeremy s-a năpustit şi el asupra consilierilor de relaţii publice, etichetându-i drept accesorii ale companiilor care nu vor să comunice şi fac tot ce le stă în putinţă să evite un dialog direct cu publicurile lor.

Vorbeam aseară cu studenţii de la master despre eternele dispute între jurnalişti şi piarişti şi încercam să găsim soluţii - inclusiv la momentul interviului pentru un viitor post în PR. Unul dintre studenţi vorbea despre faptul că trebuie testată calitatea scrisului - evident, ca să ai materiale interesante şi care să se poată prelua de către jurnalişti, trebuie să scrii bine şi corect. Dar tot la interviu mai ai de testat şi alte aptitudini sau trăsături de caracter care contează cel puţin la fel de mult.

Cum testezi bunul simţ? Ce-ar trebui să urmăreşti într-un interviu de angajare ca să descoperi dacă interlocutorul se califică la acest capitol? Ce alte calităţi ar mai trebui să aibă un om bun de PR?

Am găsit pe net materialul acesta http://www.bulldogreporter.com/dailydog/issues/1_1/dailydog_barks_bites/index.html - un alt om de PR care şi-a zis, până la un punct că poate blogurile vor dispărea şi uf, la naiba, nu se întâmplă aşa! Reproduc primele paragrafe în speranţa că o să vă trezească interesul.

“The best line of Bulldog Reporter’s “Advanced PR Technology in Practice” Conference last week in NYC came from Sally Falkow, president of Expansion Plus, who said, “If you put your head in the sand, your back-end is exposed for the world to see!” Another great zinger came from Debbie Weil, author of The Corporate Blogging Book: “Fear is the elephant in this room today.

Both nailed me cold—and probably the other 75 or so attendees of this virtual Berlitz course in “new” media, as well. Like most of my right-brained peers, I’ve been hoping this strange world of RSS, SEO, vodcasts, podcasts, blogs and social media networks would just go away. Not a chance—as this event and its San Francisco booking, slated for tomorrow, made clear”